Periimplantita (infecția implantului dentar)

Cum să previi și să tratezi infecțiile implanturilor dentare

Implanturile dentare sunt una dintre cele mai bune soluții pentru a-ți restaura zâmbetul natural, dar ca în orice intervenție chirurgicală, există riscuri asociate. Periimplantita este infecția implantului dentar, iar mulți pacienți se tem de asta, dar poate fi prevenită din timp sau tratată eficient.

Ce este periimplantita?

Este o afecțiune inflamatorie care afectează țesuturile ce susțin implantul dentar. Aceasta se manifestă prin infecția gingiilor din jurul implantului și a osului. Dacă nu este tratată la timp, aceasta poate duce la pierderea implantului și alte complicații. De obicei această afecțiune apare din cauza unei igiene orale precare, dar are și alți factori, cum ar fi fumatul.

Cauzele periimplantitei

Principala cauză a periimplentitei este acumularea plăcilor bacteriene în jurul implantului, ceea ce duce la inflamarea gingiilor. Fumatul, diabetul, igiena orală precară sau sistemul imunitar slăbit sunt factorii de risc care favorizează dezvoltarea periimplantitei. Un alt factor care favorizează apariția acestei afecțiuni este plasarea implanturilor într-o structură osoasă slabă și poate reprezenta un risc mai mare. 

Simptomele periimplantitei

Periimplantita poate să fie destul de dificil de detectat la început, dar există anumite lucruri peste care nu e bine să treci cu vederea:

  • Sângerările constante sau inflamarea gingiilor din jurul implantului dentar
  • Durere sau disconfort la nivelul implantului dentar
  • Halitoza- miros neplăcut al cavității bucale
  • În cazurile severe apare mobilitatea implantului dentar

Cum să previi periimplantita?

Igiena orală riguroasă este unul dintre cele mai importante lucruri pe care îl poți face pentru a preveni periimplantita. Periajul riguros și corect, folosirea aței dentare și a apei de gură specială pentru implanturi și controalele periodice la dentist sunt câteva dintre lucrurile esențiale pentru a preveni infecția implanturilor dentare. Evitarea fumatului este de asemenea foarte importantă. Trebuie să urmezi recomandările pentru îngrijirea implanturilor dentare date de medicul tău.

Tratamentul periimplantitei

Detectată la timp, adică într-un stadiu incipient, periimplantita poate să fie tratată realizând o igienizare profesională a zonei infectate, iar în unele cazuri cu administrare de antibiotice. În cazuri mai grave, când este detectată mai târziu, poate fi necesară intervenția chirurgicală pentru a curăța zona infectată, astfel stabilindu-se sănătatea implantului dentar. Un tratament precoce este esențial.

Periimplantita nu trebuie să fie un lucru care să sperie dacă se urmează o igienă orală corespunzătoare și o colaborare constantă cu medicul. Cu o ingrijire atentă, implanturile dentare pot fi o soluție de lungă durată pentru restaurarea zâmbetului natural.

Programează-te și îngrijește-ți implanturile!